
Mă numesc
Ilyés Kinga Magdolna, sunt o fată de 27 de ani si din anul 1994 sunt imobilizată într-un scaun cu rotile. Soarta mea a fost pecetluită
în urma cu 12 ani, într-o zi de noiembrie, când pe parcursul antrenamentului de carting, am suferit un accident în urma căruia mi s-a fisurat
coloana vertebrală, iar după ce am fost transportată la spitalul de neurologie din Miercurea Ciuc, aceasta mi-a fost ruptă din neglijența doctorului.
Între vertebrele 2-4 coloana fracturată s-a mișcat si a prins măduva, fapt care a dus la paralizia totală de la piept în jos. După o săptămâna de
tărăgănare am fost operată la Budapesta. În cursul operației coloana mi-a fost fixată cu șuruburi și plăci, iar măduva a fost eliberată în stare
destul de afecată. În luna februarie a anului 1996 a avut loc îndepartarea plăcilor.
După o lună de la această operație, în institutul
de reabilitare din Budapesta, am învățat să mă deplasez cu scaunul cu rotile și am început să practic gimnastica medicală, pe care nici până in
ziua de azi n-am abandonat-o. Întrucât pe parcursul anilor am sperat fără încetare în dezvoltarea medicinei, zilnic mi-am făcut exercițiile de
gimnastică pentru ca picioarele sa-mi fie pregătite când va veni timpul să învăț din nou să merg. Între timp am urmat tratamente de fizioterapie
si de acupunctură, tratamente care au avut rezultate minore.
În luna septembrie a anului 2005 am aflat despre un neuro-chirurg chinez, cu numele Huang Hongyun, care din anul 2003, prin implantarea
celulelor embrionale în măduva coloanei vertebrale, reușește să obțină regenerarea celulelor nervoase
(http://www.nrrfr.com/).
Această știre a renascut speranțele mele. După ce l-am contactat pe doctorul Huang Hongyun din Beijing, si i-am trimis datele medicale, având în
vedere ca operațiile neurochirurgului erau programate cu multe luni înainte, el s-a decis să mă opereze pe data de 4 iulie 2007. Operația și biletul
de avion m-au costat 25.000 dolari, suma pe care am obținut-o din donațiile oamenilor, numele lor fiind afișat la meniu, la rubrica Susținători.
Țin să le mulțumesc din suflet atât pentru sprijinul lor material, cât și pentru susținerea morală!
Am ajuns la Beijing după un zbor cu avionul de 9 ore și jumatate fiind însoțită de sora mea. Acolo totul s-a desfășurat conform programului
stabilit în prealabil. La aeroport ne aștepta șoferul spitalului Xishan West Hill. În continuare, evenimentele s-au desfășurat după un program
respectat cu rigoare și strictețe. Investigațiile medicale au fost demarate încă din prima zi, într-un termen de cinci zile au fost sterilizate
celulele și după o operație de patru ore a avut loc implantarea celulelor, iar după două zile m-am ridicat pentru prima dată din pat. De atunci fac
si tratamente suplimentare: gimnastică, acupunctură, masaj.
Am fost externată după trei săptămâni.
Desigur că exercițiile de gimnsatică le continui și acasa, am urmat chiar si un tratament la Centrul de Reabilitare din Odorheiu Secuiesc. Din
ianuarie 2008 ma deplasez lunar la Sopron (Ungaria) unde într-un centru de profil
(www.neurorehab.hu)
particip la o terapie care pe lângă gimnastica medicală cuprinde și stimularea nervilor cu electromagneti.
Pănă acum am următoarele semne de ameliorare: am respirația mai ușoară, pe zona toracică nivelul de percepere a coborât cu circa 2 cm,
piciorul stâng simte vag atingerea, iar de când execut exercițiile de întărire a mușchilor de la șold, mijloc și coapse am observat un progres
semnificativ. Consider că aceste progrese mărunte sunt pași spre atingerea țelului propus. Sunt convinsă că în viitor pot să anunț rezultate și mai bune.
După operație:
Stimularea magnetică transcranială (SMT)
Primul și cel mai important semnal în progresul meu era că dacă după primele tratamente cu SMT doar niște mici senzați de curentare simteamț în membrele mele paralizate, după al patrulea tratament cu SMT se observau unele mișcări ușoare. Iar acest fapt demonstrază că nervi între creier și membre se regenerează. Deci pentru acest fapt este important tratamentul SMT ce primesc eu de două ori pe zi la centrul de recuperare din Sopron.
Tratamentul SMT
În scopul regenerării și dezvoltarea mușchilor cu ajutorul personalului specializat fac gimnastică medicală și masaj 5-6 ore pe zi. După ce la nivelul șoldului și al coapselor au apărut mișcări, mușchii în permanență sunt stimulați și impulsionați prin diferite metode pentru a apărea reflexele. Pe parcursul gimnasticii active am posibilitatea să învăț niște trucuri simple dar practice. Unul dintre acestea este de pildă "târâtul pe patru labe" care la rândul ei pune în mișcare mușchii din zona spatelui, al abdomenului și din zona coapselor. Această gimnastică acum îmi fac singură, după ce la început mă descurcam greu chiar și cu cățiva pași, deja astăzi relativ ușor pot să fac zilnic chiar și o distanță 450 metri.
Bicicleta electrică Motomed asigură mișcarea pasivă al mușchilor, bazăndu-mă pe propriile mele puteri din ce în ce mai mult mă descurc și pe acest aparat.
|
|
|
Târâtul
|
Pe Motomed
|
|
|
Antrenarea mușchilor de pe abdomen și de pe spate
|
Pe grila suspendată - care este o imitare al gimnasticii acvatice, dar pe uscat - este posibilă mișcarea membrelor în stare imponderabilă, relaxarea membrelor și al articulaților și favorizarea mișcări active.
|
|
Pe grila suspendată
|
Masajul contribuie la deznodarea durerilor convulsive din ceafă, din spate și din membre, ajută la relaxarea mușchilor.
Mersul, în care am nevoie de ajutorul terapeutului să-mi țină genunchii în primele 9 luni necesita încă o persoană (care de obicei era însoțitorul meu) pentru a trage cadrul în fața mea și astfel reușeam să parcurg deodată o distanță de 15 m.
Astăzi această distanță a crescut la 30 m, iar țarcul îmi înping singur în fața mea.
|
|
Mersul cu cadrul cu susținere pe antebraț. (iunie 2008)
|
Mersul cu cadrul cu susținere pe antebraț. (decembrie 2008)
|

În acest an (în 2011) am reușit să achiziționez un cadru de mers performant cu frână, cu sprijin pe antebraț, să pot exersa mersul mai intens și acasă cu mai multă eficiență. Așa cum mă așteptam, cu acest cadru pot să fac pași și singură. De atunci utilizez dispozitivul de mers zilnic cu o deosebită plăcere.
Exersarea mersului fără ajutorul unei alte persoane (martie 2011)
De la continuarea tratamentelor primite la Sopron am obținut următoare rezultate: s-au înbunătățit mișcările de spinare-, fesă-, ?old- și coapsă; a reapărut mișcarea mușchilor interiori din coapsă, tonusul muscular din coapsele superioare este din ce în ce mai evident; în timpul tratamentului cu SMT se obțin mișcări musculare mai intense, acesta fiind semnul înbunătățirii inervației.
După posibilități aș dori ca în viitor să continui cu tot elanul terapiile de recuperare începute la Sopron. Mă refer în primul rând la posibilitățile financiare, pentru că un tratament pe o durată de o săptămâna încluzând cheltuielile de cazare, masă și de deplasare mă costă 220.000 forinți.
Faptele susamintite demonstrează întremarea funcțiilor importante și regenerarea mușchilor. După 14 ani, cu încrederea în efectul tratamentului prin SMT combinat cu gimnastica medicală, bazăndu-mă pe micii pași amintite, de părerea specialiștilor dar și de exemplul acelor persoane pe care le-am întălnit la Sopron, persoane, care în urma acestor tratamente s-au ridicat din scaunele cu rotile, am speranță și șansă să mă pot deplasa din nou pe picioarele mele. Acesta este scopul meu.
Kinga
În emisiunea Terkep (Duna Tv)- 2011
Referință pozitivă de la Șopron - 2008